Transbordarea

Nu exista pace. Exista putin razboi in orice, in special in dragoste.
Intotdeauna m-am considerat o persoana rationala, cu mici exceptii. Toate pana cand mi-am reevaluat putin conditia: sunt o persoana foarte irationala. Desi analizez detaliat fiecare posibilitate, decizia luata e intotdeauna una ilogica, una care nu e prea buna din perspectiva scopului final; in schimb imi satisfac dorintele imediate si pornirile strict irationale, anume sentimentale, intuitive sau instinctive.
Trenul acesta e vechi si urat mirosior, presarat cu oameni care imi sunt antipatici, daca nu prin atitudine, macar prin razboiul pe care l-au declarat simtului meu olfactiv. De ce atata miros?
Merg inapoi acasa, cu mintea incetosata de un Bucuresti mult prea inalt, de cea mai mare casa, cu cel mai ironic nume; de oameni grabiti si localuri scumpe cu freshuri la shot, tipa cu skateshoes de la metrou, care imi zambea frumos, metroul ce merge cu pana la optzeci la ora sau o baba cu un D&G enorm din pietricele pe basca, care voia sa stie mai multe despre Petrache Poenaru.
Stau langa un soldat de douasunu de ani, care urmeaza sa plece in Afghanistan.E foarte frustrat, probabil de aia a mers in armata, sa devina cineva.
Am adormit putin, apoi am alergat sa prind transbordarea in autobuzele CFR.
Trenul se opreste, ne inghesuim oamenii din patru vagoane in doua autobuze si mergem spre statia unde vom astepta venirea trenului de pe partea cealalta a sinelor inaccesibile, transbordarea. Noua caini vagabonzi, insumand treiscinci de picioare, cersesc mancare puhoiului obligat sa astepte o ora plecarea.
Compartimentul nostru cu geamul stricat, deschis, e gol: timp de zeceminute, ca in vicecapitala olteniei ni se alatura doua dudui simpatice, mai studente ele de felul lor. Miros frumos. Blocam geamul inchis cu ajutorul sanilor unei coperte FHM.. Mai e o tipa in compartiment, dar nu e genul de persoana care sa merite spatiu tipografic.
Drumul a capatat acum o prezenta suprarealista. Am intrat in transa tipica scrisului pe oboseala. Cu mobilul in mana, castile in urechi, nu fac decat sa butonez. Nu ma intereseaza oamnii din jurul meu, sunt prea obosit sa le fac jocul de complezenta. O pereche de sani imi ofera o napolitana.. Mai sunt vreo trei ore