Am mers singur pe o stradă aglomerată, lumea mă observă, suficient cât să nu se lovească de mine, să mergem într-o zi în centru, să ne lovim de oameni.
Somnul mă fură întotdeauna odată cu răsăritul, trăiesc noaptea mai mult.
Noaptea e alb-negru. Și gri, mult gri..
Am mers singur pe bulevard, noaptea, nu era nimeni care să mă evite. Noaptea ești mai singur, toți ceilalți dorm.
Mergeam singur pe străzile negre, ploua mărunt; un sacou greu mă trăgea în jos. M-am oprit sub o copertină masivă încercând să găsesc o țigară uscată in pachet. Am fumat, visând la o cafea. Nimeni nu face cafea la așa o oră târzie. Am mers mai departe, am mai fumat o țigară, pauză cu pauză, copertină cu copertină înaintam încet, hainele îmi deveneau tot mai grele de la ploaia mult prea insistentă.
Orașul capătă o atmosferă aparte la lumina rece a lunii, fără culori, fără oameni, doar clădiri, câte o mașină gri si sunetul pașilor tăi. Când plouă, noaptea e mai crudă cu tine, orașul se spală, se curață, și cumva reușește să îți dea impresia că oamenii sunt mizeria de care încearcă să scape.
Era târziu, nu știam exact pe unde puteam să mă întorc acasă. M-am oprit sub un bloc de beton, sa caut o țigara prin sacou. Era al naibii de ud, mergeam prin ploaia maruntă și deasă deja de două ore. Țigările umede, rele, dar fumabile. Exhalam un tutun și am văzut-o. A venit la mine sub copertină, am întrebat-o ce vrea.
Ce faci?
Te căutam.
De ce?
Să îți fur inima.
Îmi pare rău, am lăsat-o acasă..
Acasă la cine?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
pacat ca aici nu pot da like,dar pot sa las comment..f fain...dar cred ca mi-ar placea sa te ocupi mai serios de pasiunea ta sau nu stiu cum sa o numesc..poate se cheama talent..da asa-talent..in sensul ca ar trebui sa mergi mai departe,sa nu te opresti la un blog si desi mi se par foaaarte interesante eseurile poate ca mi-as dori sa vad si un roman de scurt metraj..nu stiu cum as putea sa il numensc altfel...e doar un gend de-al meu..tu poti sa-l faci sa fie fapta
RăspundețiȘtergere