Am traversat timid întreg coridorul. Picioarele mă dureau; acoperite de milioane de răni, de la străbătut prea multe cioburi. Ciudat cum doar după mulți ani am realizat că mă aflu într-un tunel, că peisajele fantastice pe care le vedeam în jurul meu, peisaje ce păreau accesibile, erau doar pictate pe piatra rece. Iluzia libertății.
În capătul destinului era o ușa! Banală, dintr-un lemn puțin prea închis, mă invita înspre altceva. Am deschis-o tremurând și am văzut o oglindă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu