Introspectiv

Am traversat timid întreg coridorul. Picioarele mă dureau; acoperite de milioane de răni, de la străbătut prea multe cioburi. Ciudat cum doar după mulți ani am realizat că mă aflu într-un tunel, că peisajele fantastice pe care le vedeam în jurul meu, peisaje ce păreau accesibile, erau doar pictate pe piatra rece. Iluzia libertății.
În capătul destinului era o ușa! Banală, dintr-un lemn puțin prea închis, mă invita înspre altceva. Am deschis-o tremurând și am văzut o oglindă.

Violență gratuită, teatru ieftin

Și a venit momentul cel mai crunt. Să renunți. A te lăsa de ceva, a întrerupe, a înceta de a mai face ceva; a părăsi de bunăvoie (ceva sau pe cineva). A nu mai dori; a înceta în mod voluntar. A renunța să participe. A înceta de a mai râvni (la ceva). A te retrage în mod benevol. A înceta de a practica, de a exercita. A înceta de a mai întrebuința.
Jocul meu e unul fără victorie, să-i spunem antrenament.
Momentul e unul oportun inevitabilului abandon. Cine a zis vreodată că nu știu să pierd?!?!
E timpul pentru o retragere elegantă, regele răsturnat discret lovește tabla. Pionii sunt în stare de șoc, regina doar zâmbește cu speranță în ochi; înspre nebunul de alb.
În jocul acesta, în care poți doar pierzi în diverse doze...e doar o parte frumoasă: violența gratuită, constantă, sânge să fie.

Delicios

Nu mai suport, totul să treacă pe lângă mine, Fortuna, ca o curvă ce îi, m-a șters din agendă.
Mi-e dor de după-amiezile lungi de vară, când leneveam prin parcurile urbei, neștiind ce e viața, sau mai degrabă, pentru câteva ore uitând ce e viața, răsfoiam o filosofie grecească, un cântec mut.
Blocul ăsta din beton mă apasă mult prea tare, nu am mai ieșit din casă deja de zece zile; mâncarea și băutura și țigările mi le aduc colegii. Dorm câte zece ore pe zi. Noaptea e cel mai greu.
În facultate mi-am băgat picioarele complet deja, în viață cu totul..urmează.
Ai plecat de lângă mine și nu mai am nimic, erai reperul meu. Singurul lucru de care mă mai puteam agăța.

HAHAHAHAHAHAHAHAHAHA, ce faină îi senzația asta de cădere liberă. Pot cu toată sinceritatea să vă spun că vă urăsc. VĂ URĂSC!! Dronele naibii, nu aveți nimic sfânt pe lume, trăiți în lumea voastră atât de îngustă, pe banii părinților, fără vreo perspectiva de viitor, care să justifice măcar marginal, mizeria asta autointitulată: Studii superioare. Dar nu ați cunoscut vreodată fericirea, deci nu știți cum e să o pierzi, si pierzi totul. Nu fii trist că s-a sfârșit, fii recunoscător că s-a întâmplat. CĂCAT!!! O să mă arunc pe geam, o să mă arunc pe geam!!! Ridic ruloul, o să sar. Dar ceva mă împiedică. Ridic ruloul, văd bascula, cip cirip mânca-mi-ai pula.

Home is where yor heart is

Am mers singur pe o stradă aglomerată, lumea mă observă, suficient cât să nu se lovească de mine, să mergem într-o zi în centru, să ne lovim de oameni.


Somnul mă fură întotdeauna odată cu răsăritul, trăiesc noaptea mai mult.
Noaptea e alb-negru. Și gri, mult gri..


Am mers singur pe bulevard, noaptea, nu era nimeni care să mă evite. Noaptea ești mai singur, toți ceilalți dorm.


Mergeam singur pe străzile negre, ploua mărunt; un sacou greu mă trăgea în jos. M-am oprit sub o copertină masivă încercând să găsesc o țigară uscată in pachet. Am fumat, visând la o cafea. Nimeni nu face cafea la așa o oră târzie. Am mers mai departe, am mai fumat o țigară, pauză cu pauză, copertină cu copertină înaintam încet, hainele îmi deveneau tot mai grele de la ploaia mult prea insistentă.


Orașul capătă o atmosferă aparte la lumina rece a lunii, fără culori, fără oameni, doar clădiri, câte o mașină gri si sunetul pașilor tăi. Când plouă, noaptea e mai crudă cu tine, orașul se spală, se curață, și cumva reușește să îți dea impresia că oamenii sunt mizeria de care încearcă să scape.


Era târziu, nu știam exact pe unde puteam să mă întorc acasă. M-am oprit sub un bloc de beton, sa caut o țigara prin sacou. Era al naibii de ud, mergeam prin ploaia maruntă și deasă deja de două ore. Țigările umede, rele, dar fumabile. Exhalam un tutun și am văzut-o. A venit la mine sub copertină, am întrebat-o ce vrea.


Ce faci?
Te căutam.
De ce?
Să îți fur inima.
Îmi pare rău, am lăsat-o acasă..
Acasă la cine?

Estetica Uratului

Atat de des am vazut estetica uratului dezvoltata..
Deja fiind suprautilizata, isi pierde din puterea de convingere, uratul poate fi frumos doar in unele contexte, in unele doze. Nu vrem sa fim inconjurati de urat ironic si critic. Vrem ars gratia artis. Vrem frumos, altminteri e doar urat.

Efectul paralelismului șinelor de cale ferată asupra menstruației la rațe

Inima mea nu e monogamă, e prea mare pentru asta.

Te-am văzut fericită, ești mai frumoasă când dansezi. Zâmbetul iți șade bine, și părul răvașit, de mine. Lipsa de talent nu m-a împiedicat niciodată să savurez un ritm bun, cu tine in brațe.

Există o dinamică frumoasă în jurul meu, cumva lucrurile se așează singure din cădere. Îmi place jongleria, am ajuns să mă descurc binișor cu ea, și dacă scap o mingiuță, nu le voi risca pe toate să mă arunc după cea pierdută.

Îmi plac filmele bune și filmele proaste, nu clasific lucrurile în bune si rele, ci în interesante si neinteresante. Nici un detaliu nu e prea mic, încearcă tu sa dormi cu o muscă în cameră.

Îmi place mâncarea buna, berea rece și țigările tari. Sunt agresiv pe alocuri, elegant uneori si amuzant intotdeauna. Dumnezeul meu e un tip cu simțul umorului, și apreciaza în special ironia. Dar nu e atotputernic. Nu poate sa fiepretutindeni: ca și cum ai încerca sa umpli un vas infinit de mare cu o cantitate infinita de apă. O duminică in biserică e o zi pierdută. Dumnezeul meu e un tip ocupat, motiv pentru care nu îi ocup timpul cerându-i tot felul de rahaturi. El cu ale lui, eu cu ale mele. Și te iubesc.

Câteodată trebuie să luăm decizii grele. Ne străduim să găsim sens în ceva mult prea complex pentru noi. Deciziile sunt importante, grijă cu ele, și niciodată nu îți tatua numele iubitei.
Extraterestrii nu au un fetiș pentru aterizatul în grâu. Treziți-vă și aruncați naibii cărțile neinteresante, altminteri le va mai citi cineva.

Transbordarea

Nu exista pace. Exista putin razboi in orice, in special in dragoste.
Intotdeauna m-am considerat o persoana rationala, cu mici exceptii. Toate pana cand mi-am reevaluat putin conditia: sunt o persoana foarte irationala. Desi analizez detaliat fiecare posibilitate, decizia luata e intotdeauna una ilogica, una care nu e prea buna din perspectiva scopului final; in schimb imi satisfac dorintele imediate si pornirile strict irationale, anume sentimentale, intuitive sau instinctive.
Trenul acesta e vechi si urat mirosior, presarat cu oameni care imi sunt antipatici, daca nu prin atitudine, macar prin razboiul pe care l-au declarat simtului meu olfactiv. De ce atata miros?
Merg inapoi acasa, cu mintea incetosata de un Bucuresti mult prea inalt, de cea mai mare casa, cu cel mai ironic nume; de oameni grabiti si localuri scumpe cu freshuri la shot, tipa cu skateshoes de la metrou, care imi zambea frumos, metroul ce merge cu pana la optzeci la ora sau o baba cu un D&G enorm din pietricele pe basca, care voia sa stie mai multe despre Petrache Poenaru.
Stau langa un soldat de douasunu de ani, care urmeaza sa plece in Afghanistan.E foarte frustrat, probabil de aia a mers in armata, sa devina cineva.
Am adormit putin, apoi am alergat sa prind transbordarea in autobuzele CFR.
Trenul se opreste, ne inghesuim oamenii din patru vagoane in doua autobuze si mergem spre statia unde vom astepta venirea trenului de pe partea cealalta a sinelor inaccesibile, transbordarea. Noua caini vagabonzi, insumand treiscinci de picioare, cersesc mancare puhoiului obligat sa astepte o ora plecarea.
Compartimentul nostru cu geamul stricat, deschis, e gol: timp de zeceminute, ca in vicecapitala olteniei ni se alatura doua dudui simpatice, mai studente ele de felul lor. Miros frumos. Blocam geamul inchis cu ajutorul sanilor unei coperte FHM.. Mai e o tipa in compartiment, dar nu e genul de persoana care sa merite spatiu tipografic.
Drumul a capatat acum o prezenta suprarealista. Am intrat in transa tipica scrisului pe oboseala. Cu mobilul in mana, castile in urechi, nu fac decat sa butonez. Nu ma intereseaza oamnii din jurul meu, sunt prea obosit sa le fac jocul de complezenta. O pereche de sani imi ofera o napolitana.. Mai sunt vreo trei ore