miercuri, 23 mai 2012


Suntem în pat. Eu stau întins pe spate, privind tavanul, iar tu în dreapta mea te întinzi și scoți gemete hazlii. Eu aștept să ajungi în clipa de maximă tensionare și îmi strecor mâna sub tine aruncându-te apoi în stânga mea, între mine și perete. Sictirită de gestul meu, îmi arunci priviri tăioase. Eu rânjesc imbecil. Your move. Incerci a mă-mpinge  jos din pat cu brațele înfipte în umerii mei și cu spatele lipit de perete. Zâmbetul meu cretin devine și mai pregnant pentru că știu că nu ai suficientă forță să mă clintești măcar. Dar mina mea se transformă într-una de uimire când simt marginea patului cum alunecă pe sub mine. Poate există discuții cu privire la corectitudinea împinsului cu picioarele, cu toate astea, în timp ce mă adun de pe podea tu te întinzi victorioasă pe tot patul și îți afirmi indisputabila poziție de queen of the hill.