Polemici divine

La fel ca in fiecare dimineata, Dumnezeu se materializa intr-un trup de batran. Ii placea imaginea pe care i-au zugravit-o oamenii, de figura paterna: varstnic si intelept. Era ambele, dar se intreba uneori de ce nu i-au atribuit un trup etern tanar, era in fond atotputernic si nemuritor. Pentru asta, isi pastra totusi o vigoare divina, pe care o trada prin gesturi si postura, care erau ale unui barbat in foalrea varstei, nicidecum ale unui mosneag.

Sfantul Petru il astepta la portile raiului. Acesta fiind batran la moarte, a ales un corp de vreo treizeci de ani in care sa-si petreaca etrnitata. Toate legendele care spuneau ca sta la poarta raiului cu un condei si o lista enorma erau absurditati, avea ingeri care se ocupau de asta, el era doar un supraveghetor cu datoria de a se asigura ca nu existau incurcaturi.
Uneori il mai sacaia cate un gand: daca s-ar intampla sa greseasca, acel lucru ar fi fost si el conform planului. Pe toti de pe taramul eteric ii incerca o senzatie vaga de inutilitate, stare peste care treceau cu brio, si isi faceau treaba la standarde divine.
Era o zi foarte aglomerata, astfel a trebuit sa lase cugetarile deoparte si sa mearga la marea poarta, pentru a ajuta cu sortatul sufletelor.

Dupa cateva ceasuri de munca a decis sa-si acorde o pauza cand l-a vazut pe Dumnezeu apropiindu-se vioi. In fiecare zi ii facea cate o vizita, lucru ciudat tinand cont ca era atotstiutor. Chiar l-a intrebat odata si Dumnezeu, niciodata surprins de vreo intrebare, i-a raspuns:"Doar pentru ca stiu dinainte toate discutiile astea nu inseamna ca nu imi fac placere. Gandeste-te ca eu oricum sunt pretutindedni, asa ca nu imi voi nega clipele astea de relaxare doar pentru ca stiu exact cum vor fi." Sfantul Petru a fost apoi mandru ca Absolutul il considera o companie placuta.

L-a asteptat in locul lor preferat: o bancuta retrasa, inconjurata de nori, de unde se putea vedea intreg universul. Dumnezeu s-a asezat pe locul liber, si-a tras sufletul dupa care a inceput conversatia in modul tipic:
"Ei, cum merge?"
"Totul este conform planului."

Ciorna III

La un semn, un ţărm de altul, legînd vas de vas, se leagă
Şi în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi spahii
Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în cîmpii;
Răspîndindu-se în roiuri, întind corturile mari…
Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.
Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băţ.
Baiazid, privind la dînsul, îl întreabă cu dispreţ:
— Tu eşti Mircea?
— Nu.
— Da' cine pula mea esti?
— Un sol de pace, de fapt sunt stăjer; dar am adormit în post şi m-o trimis bătrânu să vorbesc cu tine, ca pedeapsă. Se gândea că poate m-omori. Cum să crezi că îs eu regele? Credeai că vine regele cu steagul alb la tine, singur?
— Nu mă pricep la obiceiurile voastre, e prima oară când vă cotropesc.
— Da, se-nţelege..
— Şi rima?
— Nu ştiam că se vorbeşte în rime. Pula mea, nu e musical, oricum io nu-s nici măcar sol..
— Lasă că o să taie poetu la montaj... Ce vrei tu?
— Noi? Bună pace! Şi de n-o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.
— Şi de ce semiluna mea nu o venit din prima el?
— Era ocupat cu doamna... Pentru un tip bătrân e încă destul de sprinten..
— Cum dracu?
— Noi ştim tot felul de buruieni miraculoase, le-am găsit bătute în piatră de daci.
— Aham.. se-nţelege. Spune-i la Mircea că-l aştept.

Peste 5 ore:

La un semn deschisă-i calea şi se-apropie de cort
Un bătrîn atît de simplu, după vorbă, după port.
— Tu eşti Mircea?
— Da-mpărate!
— Am venit să mi te-nchini, [...]