secs

Am fost la scoala, mult prea mult.

Dimeneata cand trag draperiile lumea se intoarce de la munca.
Ma gandeam ca trezitul de dimineata face ziua sa para mai lunga, dar trezitul de seara face noaptea mai frumoasa.
Am iesit la o bere, rece. Sau erau 5? Au fost bune, si scumpe.
Lumea este ciudata si neclara, te pune in situatii neasteptate.
Cateodata gasesti un pat facut, numai bun sa-l strici, si o conversatie ce s-a lasat mult prea mult asteptata.
O foaie alba, o idee proasta.
Toata lumea are asteptari.
Nu am asteptari mari, vreau doar o camasa, o tigara, si o cafea. Cu vanilie.

Te dracu!

Ce ai?
Nimic.
A început să râdă isteric. Era prima dată când a răspuns sincer la întrebare. Chiar simţea că nu are nimic. Mă refer aici în special la scop. Nu voia nimic.

În reclamele de la telefonia mobilă, oamenii foarte rar chiar vorbesc la telefon...
Vor ei să sugereze fin, că atunci când ai minute, eşti tot timpul lângă prieteni, niciunde nu e un om izolat.. Singur, într-o cameră comunistă, cu mobilier vechi, mileuri şi bibelouri cu balerine şi pescari asiatici. Toţi pescarii sunt asiatici în bibelouri. Stă pe o canapea acoperită de o cuvertură coaptă şi îşi sună prietenii, vechii prieteni cu care din diverse motive superficiale nu a mai ţinut legătura. Şi minutele, până la urmă nu are cu cine le consuma. Noul abonament "antisocial", doar 20 de euro. 2000 de SMS-uri incluse, pentru că e mai uşor să vorbeşti prin mesaje cu cei ce nu-ţi sunt apropiaţi decât să-i suni.


De ce nu-mi spui ce ai?
Ţi-am spus.
Nu-ţi bate joc..
Lasă-mă.
Dă-te dracu.

Polemici divine

La fel ca in fiecare dimineata, Dumnezeu se materializa intr-un trup de batran. Ii placea imaginea pe care i-au zugravit-o oamenii, de figura paterna: varstnic si intelept. Era ambele, dar se intreba uneori de ce nu i-au atribuit un trup etern tanar, era in fond atotputernic si nemuritor. Pentru asta, isi pastra totusi o vigoare divina, pe care o trada prin gesturi si postura, care erau ale unui barbat in foalrea varstei, nicidecum ale unui mosneag.

Sfantul Petru il astepta la portile raiului. Acesta fiind batran la moarte, a ales un corp de vreo treizeci de ani in care sa-si petreaca etrnitata. Toate legendele care spuneau ca sta la poarta raiului cu un condei si o lista enorma erau absurditati, avea ingeri care se ocupau de asta, el era doar un supraveghetor cu datoria de a se asigura ca nu existau incurcaturi.
Uneori il mai sacaia cate un gand: daca s-ar intampla sa greseasca, acel lucru ar fi fost si el conform planului. Pe toti de pe taramul eteric ii incerca o senzatie vaga de inutilitate, stare peste care treceau cu brio, si isi faceau treaba la standarde divine.
Era o zi foarte aglomerata, astfel a trebuit sa lase cugetarile deoparte si sa mearga la marea poarta, pentru a ajuta cu sortatul sufletelor.

Dupa cateva ceasuri de munca a decis sa-si acorde o pauza cand l-a vazut pe Dumnezeu apropiindu-se vioi. In fiecare zi ii facea cate o vizita, lucru ciudat tinand cont ca era atotstiutor. Chiar l-a intrebat odata si Dumnezeu, niciodata surprins de vreo intrebare, i-a raspuns:"Doar pentru ca stiu dinainte toate discutiile astea nu inseamna ca nu imi fac placere. Gandeste-te ca eu oricum sunt pretutindedni, asa ca nu imi voi nega clipele astea de relaxare doar pentru ca stiu exact cum vor fi." Sfantul Petru a fost apoi mandru ca Absolutul il considera o companie placuta.

L-a asteptat in locul lor preferat: o bancuta retrasa, inconjurata de nori, de unde se putea vedea intreg universul. Dumnezeu s-a asezat pe locul liber, si-a tras sufletul dupa care a inceput conversatia in modul tipic:
"Ei, cum merge?"
"Totul este conform planului."

Ciorna III

La un semn, un ţărm de altul, legînd vas de vas, se leagă
Şi în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi spahii
Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în cîmpii;
Răspîndindu-se în roiuri, întind corturile mari…
Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.
Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băţ.
Baiazid, privind la dînsul, îl întreabă cu dispreţ:
— Tu eşti Mircea?
— Nu.
— Da' cine pula mea esti?
— Un sol de pace, de fapt sunt stăjer; dar am adormit în post şi m-o trimis bătrânu să vorbesc cu tine, ca pedeapsă. Se gândea că poate m-omori. Cum să crezi că îs eu regele? Credeai că vine regele cu steagul alb la tine, singur?
— Nu mă pricep la obiceiurile voastre, e prima oară când vă cotropesc.
— Da, se-nţelege..
— Şi rima?
— Nu ştiam că se vorbeşte în rime. Pula mea, nu e musical, oricum io nu-s nici măcar sol..
— Lasă că o să taie poetu la montaj... Ce vrei tu?
— Noi? Bună pace! Şi de n-o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.
— Şi de ce semiluna mea nu o venit din prima el?
— Era ocupat cu doamna... Pentru un tip bătrân e încă destul de sprinten..
— Cum dracu?
— Noi ştim tot felul de buruieni miraculoase, le-am găsit bătute în piatră de daci.
— Aham.. se-nţelege. Spune-i la Mircea că-l aştept.

Peste 5 ore:

La un semn deschisă-i calea şi se-apropie de cort
Un bătrîn atît de simplu, după vorbă, după port.
— Tu eşti Mircea?
— Da-mpărate!
— Am venit să mi te-nchini, [...]

Undeva la Mij

Eram tineri, nebuni, imaturi şi sălbatici. Dar nu meritam asta! Am ajuns după o prea lungă plimbare între câini şi ţigani şi gunoaie. Mirosul sării ne înnebunea subtil. Umezeala şi briza rece. Nu mai văzuserăm marea de ani buni. Eram dominaţi de o stare puternică de anxietate, tăceam, ne încruntam, asta până când am văzut marea. Era cum ne-o aminteam, dar mai mare. Se poate să fi uitat cum e să vezi orizontul fără oprelişti; sau cum am mai crescut în înălţime, orizontul e pur şi simplu mai departe. Şi curbura pământului; suntem insignifianţi. După prea multe trepte coborâte am ajuns cu picioarele pe nisipul umed, un val ne-a udat tălpile mult prea obişnuite cu asfaltul. Cineva a strigat din dreptul meu: băă, suntem la cota zero! Cu frenezie ne-am dezbrăcat repede să ne aruncăm între valuri. Era întuneric: acum înţeleg de ce îi zice Marea Neagră, a mai strigat unul. Am găsit o placă de beton, să ne lăsăm lucrurile lângă ea, să le găsim pe plaja pustie. Ne trebuie un reper! Da, uite, e la jumătate între barca aia şi lună, a spus cineva. Am sărit în marea întunecată, am înotat, am aruncat cu bulgări de nisip, ne-am bătut şi fugărit. Am privit spre zona dintre barcă şi lună, cineva era aplecat peste lucrurile noastre. Am sperat că doar se uită, intrigat de grămăjoara textilă. Am înotat cât de repede am putut, fără să le zic celorlalţi nimic, încercând să nu atrag atenţia. Când m-am apropiat, siluetele deja plecaseră. Ajuns în dreptul plăcii de beton, mi-am văzut lucrurile răscolite: băăă, haideţi repede! Am alergat fără vreoun scop anume în direcţia în care au dispărut siluetele. Panică. Au venit şi restul. Lipsea un telefon şi un aparat foto. Era un aparat foarte bun, chiar dacă îi spuneam "săpuniera", cu el ne-am documentat călătoria, era roşu şi pe lângă asta, avea un zoom de peste 50x. Un DSLR mini. După jumătate de oră de tăcere, aud: dă-i în pula mea, îs doar bani.

Privind sfîrşitul cu ochiii închişi, te rogi la un necunoscut, speri la un rai nedovedit şi te temi de un rău absolut.
De ce trebuie sa fii ameninţat de perspectiva pedepselor eterne pentru a face ce este bine?

Cugetari Profund Analitice

Universul este construit dupa reguli. reguli clare, chiar daca nu le putem patrunde sensul, nu inseamna ca suntem neoranduiti..
in momente de reverie ai impresia ca intelegi. de fapt chiar intelegi, intelegi tot. si apoi uiti. iubesti ce vezi, iubesti ce nu vezi. suntem inconjurati de perfectiune mascata. perfectiune ascunsa sub groase straturi de rugina perfecta, scufundata in mlastina perfecta, nevazuta de cinicul perfect si admirata de ochiul perfect al nebunului perfect.
Estetica nu exista. estetica este o inventie a celor invinsi pragmatic. Omul este programat sa aprecieze din punct de vedere estetic functiunea. Natura nu este frumoasa. la baza. natura este motorul perfect, intr-o perpetua dinamica si evolutie. este superba prin felul in care toate componentele se asambleaza impecabil. si de ce este o frunza atat de frumoasa? Pentru ca functioneaza. De ce avem o scarba inexplicabila fata de plantele artificiale? Pentru ca nu respira. sunt pur estetice..dar noi iubim estetica, nu? nu.
Orice lucru este frumos daca si numai daca functioneaza. Motiv pentru care lumea ar trebui sa se concentreze mult mai intens pe functiune, si sa studieze acele lucruri inexplicabil de frumoase aparent strict formale.
Cauta forma si nu o vei gasi. cauta functiunea si forma ti se va arata..

Introspectiv

Am traversat timid întreg coridorul. Picioarele mă dureau; acoperite de milioane de răni, de la străbătut prea multe cioburi. Ciudat cum doar după mulți ani am realizat că mă aflu într-un tunel, că peisajele fantastice pe care le vedeam în jurul meu, peisaje ce păreau accesibile, erau doar pictate pe piatra rece. Iluzia libertății.
În capătul destinului era o ușa! Banală, dintr-un lemn puțin prea închis, mă invita înspre altceva. Am deschis-o tremurând și am văzut o oglindă.

Violență gratuită, teatru ieftin

Și a venit momentul cel mai crunt. Să renunți. A te lăsa de ceva, a întrerupe, a înceta de a mai face ceva; a părăsi de bunăvoie (ceva sau pe cineva). A nu mai dori; a înceta în mod voluntar. A renunța să participe. A înceta de a mai râvni (la ceva). A te retrage în mod benevol. A înceta de a practica, de a exercita. A înceta de a mai întrebuința.
Jocul meu e unul fără victorie, să-i spunem antrenament.
Momentul e unul oportun inevitabilului abandon. Cine a zis vreodată că nu știu să pierd?!?!
E timpul pentru o retragere elegantă, regele răsturnat discret lovește tabla. Pionii sunt în stare de șoc, regina doar zâmbește cu speranță în ochi; înspre nebunul de alb.
În jocul acesta, în care poți doar pierzi în diverse doze...e doar o parte frumoasă: violența gratuită, constantă, sânge să fie.

Delicios

Nu mai suport, totul să treacă pe lângă mine, Fortuna, ca o curvă ce îi, m-a șters din agendă.
Mi-e dor de după-amiezile lungi de vară, când leneveam prin parcurile urbei, neștiind ce e viața, sau mai degrabă, pentru câteva ore uitând ce e viața, răsfoiam o filosofie grecească, un cântec mut.
Blocul ăsta din beton mă apasă mult prea tare, nu am mai ieșit din casă deja de zece zile; mâncarea și băutura și țigările mi le aduc colegii. Dorm câte zece ore pe zi. Noaptea e cel mai greu.
În facultate mi-am băgat picioarele complet deja, în viață cu totul..urmează.
Ai plecat de lângă mine și nu mai am nimic, erai reperul meu. Singurul lucru de care mă mai puteam agăța.

HAHAHAHAHAHAHAHAHAHA, ce faină îi senzația asta de cădere liberă. Pot cu toată sinceritatea să vă spun că vă urăsc. VĂ URĂSC!! Dronele naibii, nu aveți nimic sfânt pe lume, trăiți în lumea voastră atât de îngustă, pe banii părinților, fără vreo perspectiva de viitor, care să justifice măcar marginal, mizeria asta autointitulată: Studii superioare. Dar nu ați cunoscut vreodată fericirea, deci nu știți cum e să o pierzi, si pierzi totul. Nu fii trist că s-a sfârșit, fii recunoscător că s-a întâmplat. CĂCAT!!! O să mă arunc pe geam, o să mă arunc pe geam!!! Ridic ruloul, o să sar. Dar ceva mă împiedică. Ridic ruloul, văd bascula, cip cirip mânca-mi-ai pula.

Home is where yor heart is

Am mers singur pe o stradă aglomerată, lumea mă observă, suficient cât să nu se lovească de mine, să mergem într-o zi în centru, să ne lovim de oameni.


Somnul mă fură întotdeauna odată cu răsăritul, trăiesc noaptea mai mult.
Noaptea e alb-negru. Și gri, mult gri..


Am mers singur pe bulevard, noaptea, nu era nimeni care să mă evite. Noaptea ești mai singur, toți ceilalți dorm.


Mergeam singur pe străzile negre, ploua mărunt; un sacou greu mă trăgea în jos. M-am oprit sub o copertină masivă încercând să găsesc o țigară uscată in pachet. Am fumat, visând la o cafea. Nimeni nu face cafea la așa o oră târzie. Am mers mai departe, am mai fumat o țigară, pauză cu pauză, copertină cu copertină înaintam încet, hainele îmi deveneau tot mai grele de la ploaia mult prea insistentă.


Orașul capătă o atmosferă aparte la lumina rece a lunii, fără culori, fără oameni, doar clădiri, câte o mașină gri si sunetul pașilor tăi. Când plouă, noaptea e mai crudă cu tine, orașul se spală, se curață, și cumva reușește să îți dea impresia că oamenii sunt mizeria de care încearcă să scape.


Era târziu, nu știam exact pe unde puteam să mă întorc acasă. M-am oprit sub un bloc de beton, sa caut o țigara prin sacou. Era al naibii de ud, mergeam prin ploaia maruntă și deasă deja de două ore. Țigările umede, rele, dar fumabile. Exhalam un tutun și am văzut-o. A venit la mine sub copertină, am întrebat-o ce vrea.


Ce faci?
Te căutam.
De ce?
Să îți fur inima.
Îmi pare rău, am lăsat-o acasă..
Acasă la cine?

Estetica Uratului

Atat de des am vazut estetica uratului dezvoltata..
Deja fiind suprautilizata, isi pierde din puterea de convingere, uratul poate fi frumos doar in unele contexte, in unele doze. Nu vrem sa fim inconjurati de urat ironic si critic. Vrem ars gratia artis. Vrem frumos, altminteri e doar urat.

Efectul paralelismului șinelor de cale ferată asupra menstruației la rațe

Inima mea nu e monogamă, e prea mare pentru asta.

Te-am văzut fericită, ești mai frumoasă când dansezi. Zâmbetul iți șade bine, și părul răvașit, de mine. Lipsa de talent nu m-a împiedicat niciodată să savurez un ritm bun, cu tine in brațe.

Există o dinamică frumoasă în jurul meu, cumva lucrurile se așează singure din cădere. Îmi place jongleria, am ajuns să mă descurc binișor cu ea, și dacă scap o mingiuță, nu le voi risca pe toate să mă arunc după cea pierdută.

Îmi plac filmele bune și filmele proaste, nu clasific lucrurile în bune si rele, ci în interesante si neinteresante. Nici un detaliu nu e prea mic, încearcă tu sa dormi cu o muscă în cameră.

Îmi place mâncarea buna, berea rece și țigările tari. Sunt agresiv pe alocuri, elegant uneori si amuzant intotdeauna. Dumnezeul meu e un tip cu simțul umorului, și apreciaza în special ironia. Dar nu e atotputernic. Nu poate sa fiepretutindeni: ca și cum ai încerca sa umpli un vas infinit de mare cu o cantitate infinita de apă. O duminică in biserică e o zi pierdută. Dumnezeul meu e un tip ocupat, motiv pentru care nu îi ocup timpul cerându-i tot felul de rahaturi. El cu ale lui, eu cu ale mele. Și te iubesc.

Câteodată trebuie să luăm decizii grele. Ne străduim să găsim sens în ceva mult prea complex pentru noi. Deciziile sunt importante, grijă cu ele, și niciodată nu îți tatua numele iubitei.
Extraterestrii nu au un fetiș pentru aterizatul în grâu. Treziți-vă și aruncați naibii cărțile neinteresante, altminteri le va mai citi cineva.

Transbordarea

Nu exista pace. Exista putin razboi in orice, in special in dragoste.
Intotdeauna m-am considerat o persoana rationala, cu mici exceptii. Toate pana cand mi-am reevaluat putin conditia: sunt o persoana foarte irationala. Desi analizez detaliat fiecare posibilitate, decizia luata e intotdeauna una ilogica, una care nu e prea buna din perspectiva scopului final; in schimb imi satisfac dorintele imediate si pornirile strict irationale, anume sentimentale, intuitive sau instinctive.
Trenul acesta e vechi si urat mirosior, presarat cu oameni care imi sunt antipatici, daca nu prin atitudine, macar prin razboiul pe care l-au declarat simtului meu olfactiv. De ce atata miros?
Merg inapoi acasa, cu mintea incetosata de un Bucuresti mult prea inalt, de cea mai mare casa, cu cel mai ironic nume; de oameni grabiti si localuri scumpe cu freshuri la shot, tipa cu skateshoes de la metrou, care imi zambea frumos, metroul ce merge cu pana la optzeci la ora sau o baba cu un D&G enorm din pietricele pe basca, care voia sa stie mai multe despre Petrache Poenaru.
Stau langa un soldat de douasunu de ani, care urmeaza sa plece in Afghanistan.E foarte frustrat, probabil de aia a mers in armata, sa devina cineva.
Am adormit putin, apoi am alergat sa prind transbordarea in autobuzele CFR.
Trenul se opreste, ne inghesuim oamenii din patru vagoane in doua autobuze si mergem spre statia unde vom astepta venirea trenului de pe partea cealalta a sinelor inaccesibile, transbordarea. Noua caini vagabonzi, insumand treiscinci de picioare, cersesc mancare puhoiului obligat sa astepte o ora plecarea.
Compartimentul nostru cu geamul stricat, deschis, e gol: timp de zeceminute, ca in vicecapitala olteniei ni se alatura doua dudui simpatice, mai studente ele de felul lor. Miros frumos. Blocam geamul inchis cu ajutorul sanilor unei coperte FHM.. Mai e o tipa in compartiment, dar nu e genul de persoana care sa merite spatiu tipografic.
Drumul a capatat acum o prezenta suprarealista. Am intrat in transa tipica scrisului pe oboseala. Cu mobilul in mana, castile in urechi, nu fac decat sa butonez. Nu ma intereseaza oamnii din jurul meu, sunt prea obosit sa le fac jocul de complezenta. O pereche de sani imi ofera o napolitana.. Mai sunt vreo trei ore

Doar alt bloc de text neinteresant

Bine ati venit in secolul comercial.
Bine ati venit in secolul virtual.
Bine ati venit in secolul global.
Bine ati venit in secolul superficial.

Da, multumesc, trebuie sa recunosc ca e foarte frumos aici. Toata lumea are singura preocupare: acumularea. Se stie ca tocmai acesta e farmecul: e o provocare.

O mica paranteza istorica: comunismul de ce a cedat in fata capitalismului? Simplu: comunismul are foarte putine in comun cu monopoly. Da, ati citit bine! Viata e cu atat mai distractiva cu cat seamana mai mult cu un joc, iar monopoly este un joc grozav, si e pentru toata familia. Eu de mic am invatat, jucandu-ma, ca e bine sa castigi, sa detii cat mai multe si sa negociezi dur. Frate, frate! da' banii's pe bani. Dar orice joc te plictiseste cand e prea simplu, de aceea in capitalism, e greu sa castigi. Tot pentru o experienta mai intensa in-game, au marit mizele. Joci cu viitorul copiilor tai. Comunismul este un joc primitiv, subdezvoltat, neinteresant. Nu jucai impotriva altor jucatori, nu erau sanse mari sa pierzi, decat daca erai neatent si ghinionist totodata. Am putea foarte bine sa il comparam cu minesweeper.

Este cel mai frumos secol, cred eu. Gasesti orice nimic nesemnificativ de cumparat. Va trebui sa analizam putin necesitatile bazice umane, ca sa putem apoi sublinia cat de mult am evoluat de la ele: suntem supraoameni, ce naiba!
Omul, in esenta, are nevoie de hrana, adapost, siguranta, acceptare si afectiune. Asta omul primitiv, cel modern are nevoie de multe altele... cum ar fi statutul social -apreciere-acceptare. Cacat. Are nevoie de lux, care cade si el din cauza ca este doar o extindere de la adapost, siguranta si apreciere. Dublu cacat. Iubirea este o forma de afectiune. Ce haios, am putea spune ca nu am evoluat deloc. Poate a evoluat societatea, dar animalul a ramas acelasi.
Suntem aceleasi creaturi, cu acelasi clocot in sange, cu aceleasi erectii inoportune si accese de furie. Dar cat de fin echipati... si in ce secol? Cel mai frumos.

Va urez o vizita cat mai indelungata si costisitoare, in acest fastuos secol al gorilei parfumate. (zodiac chinezesc??)

Am definit Cooleanu'

in final am gasit cele zece necesitati pentru a fi cool. legi, pana acum nescrise:

0.nu trebuie sa incerci sa fii cool.
1.sa nu te consideri cool.
2.sa stii ca nu exista cool, doar kul.
3.Ochelari de soare, in orice conditii, nu neaparat pe ochi, dar la vedere.
4.sa fi in armonie cu tot ce te inconjoara degajand astefel un iz de nepasara superficiala.
5.sa o arzi cu un aer subtil de superioritate.
6.sa stii ce e important, nu te complici cu cacaturi.
7.daca exista oameni care se cred cool in jurul tau, le demontezi sistemul de valori.
8.sa ai pervers de multa incredere in tine, si totusi sa pari ca incerci sa fii modest.
9.sa ai pasiuni diverse, excentrice sau artistice. preferabil ambele.

Cafea

Am baut astazi foarte multa cafea, doar ca sa vad daca imi mai bate inima.
Da, ciudata licoare. Te innebuneste; iti comprima dorintele, iti revitalizeaza vointa si iti da energie pe intreaga zi, cu pretul unui accident cardio-vascular intr-un moment inoportun. Evident se merita riscul, tinand cont ca o viata traita fara verva, nu este placuta; moartea ramanand inevitabila, evident voi alege calitatea in defavoarea cantitatii.
E intuneric aici, nu in modul apasator, mai degraba intim. E doar o camera obscura, cu peretii de un alb vechi si crapat, un tavan albastru delimitat de cea mai inestetica banda aurie vreodata aplicata pe un beton comunist; o masa asteapta in mijloc, cu un calculator prost si o scrumiera. Si cafeaua.
Scriitor de mana a zecea, nu sunt in stare sa organizez cuvintele in propozitie fara sa sune ca un stranut; poate ma voi perfectiona in timp.
Partea cea mai trista este ca am ajuns in imposibilitatea de a continua. Blocajul scriitoricesc, am aflat ca exista, si se manifesta asemenea unei mineriade. Imi marsaluieste pana in centrul inspirational si face revolutie nefasta.
In asemenea situatii nu stiu despre ce sa mai scriu prost si neinspirat.
cred ca despre cafea e bine.

Cel putin amuzant

Imi pare rau, dar nu regret nimic: cred ca se numeste un rau necesar. Bine, nici necesar nu a fost..doar preferabil. Cel putin amuzant.
Lucrurile sunt mai frumoase cand ard, ati observat?
Din cand in cand mai cade cate o bucata de cer pe cineva, zdrobindu-l. Sa radem? Sa plangem? Poate conteaza doar sa nu trecem mai departe neimpresionati.
Razbunarea e necesara. Chiar daca nu te face sa te simti mai bine, e indicata.

Regretele te limiteaza. Trebuie sa iti asumi trecutul in mod elegant.
Focul curata orice. Dezinfecteaza si lumineaza.
Unii isi ajuta aproapele, altii se tin la distanta, deci: pula aproape!
Razbunarea e felul in care omul primitiv a invatat sa nu isi supere amicul. Categoric omul primitiv se temea de aceeasi moneda, ca deh, banul e ochiul dracului.

Cand faci ceva, o faci pentru tine. Suntem dominati de egoism pur. Iti pare sincer rau pentru ce ai facut. Clar!
Focul este distrugere. Flacara consuma. Orice obiect incandescent se transforma in energie. E efemerizat. E oare o metafora fina pentru sacrificu pentru iluminare?
Oricum ai fi cu cel de langa tine e in regula, dar fi asa fara ipocrizie. Sincer.
Totusi razbunarea te face sa te simti mai bine, sa nu fim ipocriti.

-Imi pare rau!
-Da?
-Da!
-Ai schimba ceva?
-Nimic.

Lighteratura

De ce sa nu fie ironie?
Ai vrea sa citestesti ceva serios? Spune! Spune odata, creatura nesemnificativa a prefacatoriei!
Stiu ca iti place sa eviti tot ce e important, de aceea am decorat coliba asta in stil baroc. Ai uitat unde locuiesti, nu? Deja tot decorul a reusit sa te pacaleasca, sa te domine. E perfect!
Eu nu sunt aici sa iti spulber viziunea asupra lumii. Cine sunt eu sa iti spun sa gandesti? Nu as face asta. Nu imi permit..
Sunt aici pentru amuzamentul nostru. Al tau, si daca se poate, si al meu.
Nimeni nu vrea sa fie pus la zid.
Acest tango al superficialului este pentru toata lumea: usor digerabil si COOLt.

Ma gandeam la trafic..nu am.
Poate cu poze cu pisici, sau filmulete amuzante.
Am citit ca daca faci schimb de linkuri cu multa lume..ajungi sa fii citit. Ca si Cabral.
As vrea sa fiu ca si Cabral.

Plagiatul nu e chiar asa rau, nu? Sunt cateva formule ale succesului in blogging, atat de simple si eficiente...Dar oare v-ati prinde? Si daca v-ati prinde, v-ar pasa?
Sigur ca nu, e doar un blog, cui ii pasa?
Cine recunoaste stilul articoulului e rugat sa tina pentru el.

Ar trebui interziste tigarile! E mai ieftin mai nou sa fumezi iarba. Marley nu fuma Camel.
Ar trebui ieftinita bautura. Nu am argumente aici, dar nici nu imi trebuie.

Nu o sa oblig pe nimeni sa gandeasca, poate omul vrea relaxare. Toate problemele lumii se trag din analiza excesiva. Ignoranta e binecuvantare, nu?
Putem sa o ardem chiar biblic daca avem chef: Marul cunoasterii.. Numa' bine ne-o facut.
Acuma ca a fost sau nu vina Evei e alta discutie.. Desi mi se pare evident.. In fine!
Responsabilii principali cu incalzirea globala sunt categoric filosofii! Au scris carti despre nimic: cugetari absolute pe teme impractice. Rezultatul final: pagini irosite, copaci taiati degeaba. Clar unii o sa zica ca e hrana pentru suflet; trei cuvinte: gusturile se educa!

Decadent

Te iubesc amara decadenta, spune tu zaharului ca nu mai vreau dulcegarii.
O purtare normala te ghideaza inspre o viata normala.
Vrei asta?
Plictis cotidian.
Siguranta moralitatii.
Chiar iti place sa nu iti risti eternitatea?
Negi umanitatea.
Mizeria noastra inerenta.
Mitocani, excroci, gunoaie.
Vrem sa parvenim.
Gasim refugiu in pacat.
Omul e doar o zona erogena.
Nu trebuie sa isi depaseasca conditia.
Sa devina brusc imaculat.
Sa eticheteze teluricul frivol.
Moralitatea nu este mai mult decat bastardul religiei cu empatia.
A iti guverna viata dupa un cod moral inseamna a te deschide influentei externe, manipularii.
Moralitatea este metarationalista.
Pana la urma ce poate fi mai delicios decat sinuciderea in doze mici?
Omul e doar un organ de simt. Un deget putin prea curios. Ochiul umed, proaspat deschis. Timpanul etern frapat.
Vrem experiente palcute? Ne multumim cu putin?
Decadenta ne face independenti, sinceri, intimi.
Doar uneori simtim ca traim.

Ipocritii

-Daca intre litere nu ma pierd, atunci unde? Caractere clare combinate la infinit intr-o oglindire a omului.
-Pierde-te in zambete, in ochi, in joaca si dans. Mai bine sa ratacesti printre cine festive si alcool ieftin, tutun de prizat si o barfa buna.
-Dar o privire te minte, un zambet mai ales. Tot ce e superficial ascunde minciuna.
-O carte e oare altfel? Orice carte te minte..
-Ah, dar atat de frumos.
-Te las atunci cu ale tale, cu ai tai morti vii. Uite un numar de telefon.
-De ce ai vrea sa vorbim? Nu am nimic a-ti spune.
-Intr-o zi vei afla ca nu stii ce e viata pana nu o traiesti. O sa ma suni, si imi vei spune: am baut prea mult, am adormit in strada ca un caine si m-am imbolnavit. E atat de bine! Am gresit si am invatat din greseli. Am gresit si nu am invatat din greseli. Am cazut si a durut, dar nu am mai citit o pagina.
-Cum poti fi atat de sigur?
-Am citit intr-o carte.
-Nu te poti lua dupa tot ce scrie in carti.

Ce stia Faust?

Pe strazi pustii, asteptam pe cineva sub un felinar singuratic, in cel mai urban peisaj. Din umbra si-a facut aparitia ceva, ceva negru dar orbitor. Cu tinuta eleganta si furie mi-a zambit. Mi-a intins mana; nesigur i-am acceptat strangerea stiind ca avea sa imi zdrobeasca oasele.
-Cine esti? am intrebat, stiind deja raspunsul.
-De ceva vreme iti sunt umbra.
-Si cu ce te pot ajuta?
-Iti vreau sufletul. mi-a raspuns sec.
-Si de ce ti l-as da?
-Ma gandeam sa jucam un meci de sah, daca te infrang imi dai sufletul, iar daca nu, iti voi da orasul.
-E al tau? am intrebat nedumerit.
-Evident.
Nu puteam sa refuz provocarea.
-Dar te pricepi la frumosul joc? m-a intrebat usor contrariat.
-Nu in mod deosebit.
-Si de ce ti-ai risca sufletul, stiind cat de usor il poti pierde?
-Un oras...Ce e un suflet pana la urma? Il poti simti, mirosi, gusta? Nici nu sunt sigur ca l-am avut vreodata, in schimb ce imi oferi tu..
Am gasit cea mai intunecata cafenea, am fost serviti gratis. Cred ca era a lui..
Am inceput un joc imposibil, iar dupa o ora am fost invins. M-a salutat politicos printr-un zambet malitios, si-a pus paltonul si palaria, dupa care a plecat fluierand.
-Si sufletul? am strigat in urma lui.
S-a oprit in dreptul usii.
-Tare esti grabit sa scapi de el. a observat acesta.
-Nu e chiar asa, dar cred in demnitate si onoare. Ma simt obligat sa imi respect cuvantul. Fairplay.
-Nu te impacienta, sufletul mi l-ai daruit cand ai acceptat provocarea..jocul a fost doar pentru presa. Cauta-ma luni pe aici in jurul orei 8, avem treaba, si nu iti face griji..munca asta e... O sa iti placa!

k fea

cafeaua e murdara si rea viciata si daunatoare artificiala si nu numai dar e atat de natural sa o savurezi dulce si neagra sintetizeaza perfect impreuna cu tigara intr-o cafenea intunecata delicioasa decadenta

Scena

Tremura. Il privea mancand cu o nonsalanta agasanta. Si-a mai aprins o tigara, incerca sa se abtina din a isi trada sentimentele. Era un imbecil de proportii, atat de ingamfat!! Isi simtea inima ca un ciocan, o doza absurda de adrenalina a facut-o sa se contorsioneze. Nu mai putea sa il vada asa.. A sfarsit dintr-o data toata sarada:
-Esti un gunoi, o mizerie!
Zarurile erau in aer. O profunda stare de liniste a cuprins-o dintr-o data. S-a uitat in ochii lui negri si galbeni, strabatuti de vene bolnave.
Era socat.
-Poti sa uiti ca exist, eu asa voi face cu tine. Te-am omorat!
-De unde ostilitatea? A intrebat coplesit de situatia neasteptata.
-Stiam ce faci inca de la inceput, te-am lasat sa ma minti, voiam sa vad cat de departe ai putea merge. Acum ma uit in ochii tai si nu vad altceva decat intuneric, intuneric putrezit, murdar.. Stiu totul din prima zi, cand mi-ai zambit increzator si mi-ai cerut o hartie cu zece cifre.
-De ce m-ai lasat? Trebuia sa ma opresti! Crezi ca mi-a venit natural sa iti fac asta? s-a surprins el urland.
-Am refuzat sa cred ce mi s-a zis cand am fost avertizata in privinta ta.. Era ultimul meu dram de inocenta, trebuie sa intelegi, era important.. Tu nu mai contezi, de fapt nu ai contat niciodata, esti un prototip. Imi pare rau acum, simt prea multe, imi pare rau ca te urasc, imi pare rau pentru mine.
-Sa stii ca nu am avut de ales..
-Taci javra!!! Mi-e scarba de tine, te-am privit cum sistematic te-ai infiltrat in viata mea, m-ai mintit si manipulat pentru un motiv atat de.. josnic. Te-am lasat. Si tu! Tu, prost orgolios si credul, ma vedeai atat de proasta, atat de inofensiva..
-Trebuie sa ma crezi, imi pare atat de..
-Acum mai pot avea incredere in oameni? Stii foarte bine ca ai fi mers mai departe, dar nu am rezistat. Stiu, mai erau multe de vazut, am fost prea slaba sa te mai indur.
El si-a luat palaria si a inceput lungul drum inspre usa.

in 500

Scriem un articol arhiscurt. Sa fim presa pe care o cere societatea actuala..Gresit: societatea actioneaza democratic din inertia maselor manipulate fin; a ii raspunde cerintelor este prostitutie intelectuala. Oare avem nevoie de proza arhiscurta? Am ajuns sa consumam un subiect in 500 de caractere?
A esentializa un mesaj inseamna a-l reduce la caracteristicile principale, doar ca a accepta reductia cuiva inseamna a te lasa condus.
Spirit de turma.
S-au descoperit legaturi intre cancer si gandit.

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema.

Forma nefondata

In spatele unor draperii visinii, o femeie murea strangulata. Umbrele diminetii jucau scene uimitoare de iubire bolnava pe podeaua de lemn ce scartaia jalnic sub apasarea crimei. Mirosea a cafea delicioasa, tigari scumpe si poate un croissant proaspat de la cofetaria de jos.
Un geamat i-a decorat buzele acum vinete.
A inteles de ce o facea..era singurul lucru pe care il mai putea face.
O privea fix.
Cu trupul ingenunchiat asupra ei, o tintuia de o pardoseala plina de riduri.
Ii simtea pulsul tot mai slab. Il prinsese de incheieturi si il tragea inpre ea, sa il simta mai aproape. Nicio clipa nu s-a impotrivit. Se uita in ochii ei si o vedea incandescenta. Era o flacara, in ambalajul ei de gheata. A strans-o pana cand i s-a racit privirea, iar in ochi nu a mai vazut decat propria-si reflexie.
Atunci a eliberat-o, dupa care i-a dat drumul..
S-a apropiat de o masuta neagra cu sticla, a stat pe un fotoliu ridicol de piele, a aprins o tigara, a luat o gura de cafea. Ii parea putin amara..
Privea in gol. Zambea.
Mainile ii erau unse cu deces si speranta, ochii nebuni de o fericire nostalgica ii sclipeau. A luat un cutit de pe masa, si-a desenat linii rosii pe incheieturi, dupa care a adormit.
Zambea.

B e e b l i c k

Vreau sa amintesc lumii despre secolul gri. A trecut mult de atunci, poate prea mult incat sa conteze.

Intotdeauna conteaza.

Am ajuns sa dominam lumea din turnuri lucioase si reci. Am evoluat dincolo de capacitatiile proprii. Ale noastre popoare au ingenunchiat umile intre ele; conducatorii viciati de propria putere si-au ridicat imperii aurii; religia desemnata minciuna a fost inlocuita de deceptie ridicata la rangul de religie. Prea multe culori artificale ne conturau existenta: eram legati intre noi prin cordoane virtuale. Oamenii nu mai aveau timp sa isi vada fetele, sa isi stranga mainile, sa isi creasca copii.. A fost o perioada pe cat de luminoasa pe atat de intunecata. Ne-am inrobit copii si fratii si parintii; si ei pe noi. In secolele gri a fost creat Marele Mecanism: "oameni pentru profit". A fost dominat initial de cateva minti, dar acesta crestea si asimila. Prin insasi fragmentarea lui a ajuns sa fie de neoprit: nicio forta nu mai centraliza puterea mecanismului..fragmentele sale se alimentau intre ele la infinit, iar acesta crestea si devena tot mai amplu si mai independent. Omul si-a creat un nou zeu, un zeu de care nu mai putea sa se detaseze.. In acele secole gri, omul si-a creat o colivie; si-a vazut prietenul strivit de gratiile inevitabilului, si asa a fost; iar prietenul, si el l-a vazut inchis pe om..si nimeni nu a mai fost liber.
Ne vom aminti intotdeauna cum cei ce au fost ca noi au s-au sabotat reciproc, pana in pragul unicului pacat: stagnarea. Dupa ce au vazut rezultatele actiunilor lor, le-au acceptat, si le-au numit `limite`.


Dar Marele Mecanism, prea mare pentru a noastra casa albastra, prea lacom pentru a noastra societate, a prabusit lumea intr-o mare saracie. Doar saracia a putut slabi indeajuns pe cei ce se agatau cu vehementa de independenta, incat sa ii poata consuma. Si asta a incercat sa faca.

Atunci omul si-a amintit de prietenul lui, la care i-a intins o bucata de paine. Si amandoi au inteles ca unele lucruri sunt mai importante decat altele. Aceasta a fost ingenuncherea bestiei. Omul a vazut ca poate trai fara firele ce ii teseau colivia. A zambit prietenului sau si au plecat in lume sa creasca impreuna.
Marele Mecanism s-a dizolvat, iar componentele acestuia s-au reasimilat in noua societate.

Acum ne amintim pentru a nu uita. O mare lectie am invatat, iar eroii anonimi au inteles ca tot ce conteaza, avem; iar tot ce nu avem, nu conteaza.

Sa nu privim cerul altfel? Putem sa ne afundam din nou in irelevante. Dar ce frumos este a scrie despre verde si roz, despre noi, cei ce am devenit, nu cei ce am fost inventati. Sa nu aducem inapoi curente si limite.

Omul priveste pe prietenul sau ca pe un prieten. Prietenul il priveste pe om ca pe un prieten. Sa nu uitam ca in fond suntem unul. Un brat, o voce, un suflet: o idee.

A fost greu la inceput

Era batran sau poate doar incaruntit inainte de vreme. Acest tanar, care citea Agatha Christie in fiecare seara, nu avea prieteni. Am mintit: nu citea Agatha Christie, nici macar nu vazuse filmele. Adolescentul acesta isi petrecea timpul interactionand cu un laptop. Dar prieteni nu avea. Nu avea pe nimeni. Era nemultumit de viata pe care o ducea, si intr-o zi s-a gandit la o idee buna: Sa renunte complet la lumea virtuala in care se ascundea si sa evadeze...Intr-un moment de vehementa a smuls din priza laptopul [era un macbook pro alb] si l-a aruncat in strada. Dupa ce a cazut multe etaje, s-a dezintegrat pe asfaltul rece intr-o simfonie de aschii hi-tech.

A fost greu la inceput. Avea foarte mult timp liber si nimeni cu care sa il petreaca.
A gasit cativa baieti marginalizati social cu care sa atarne, dar il plictiseau teribil. S-a refugiat in lectura pentru o vreme: Lev Tolstoi, Boleslaw Prus, Dan Brown, dar dupa un timp atingerea rece a filelor prafuite nu putea substitui o privire, o conversatie, un puls..
Lumea imaginara il chema inapoi. Jocurile, forumurile si filmele ii bantuiau noptile. S-a incapatanat. A inceput sa joace baschet. La inceput singur, dar dupa ce a petrecut suficient timp pe terenurile din oras, s-a imprietenit cu niste oameni.

Cu un spectru social mai amplu, a cunoscut oameni noi.. a devenit popular, iar fetele de toate varstele si culorile au inceput sa vorbeasca cu el. Barurile au devenit a doua lui casa...daca inainte nu se apropia de ele, acum nu mai se putea desparti[de ele]. S-a apucat de fumat si de baut...social doar. A intalnit o fata extraordinara. Extraordinar de proasta, dar extraordinar de buna. Impreuna cu aceasta si-a trait prima experienta carnala. Si a doua.

A renuntat la citit si la baschet. Garderoba s-a transformat intr-o masa neomogena de sclipici si culori. Mergea la sala acum..spre deosebire de scoala.

Aftercoltz

Marti. Am ajuns acasa pe la 21:00. Am mancat o conserva in fata unui film prost. Eram prea obosit pentru dus.

Miercuri. Deabia m-am trezit. Nu am mancat nimic, si am fugit la lucru. Am avut o zi foarte incarcata..am stors doar vreo doua ore de pauza din timul petrecut la birou, timp in care m-am amuza cu youtubeul de pe mobil. Ulterior a trebuit sa ma intalnesc cu Liza. M-a rugat sa o ajut cu mutatul, cu impachetatul mai exact. Dupa ce mi-am suprimat impulsul de a o strangula am refuzat invocand ceva scuza voit implauzibila si am sperat sa se prinda si ea de situatie. Sperante desarte. M-a sunat apoi George, ma chema la un biliard in ceva spelunca. M-am gandit ca o bere mi-ar prinde bine. Intotdeauna gandesc asa. Am atarnat pe acolo cateva ore si m-am intors acasa pe la 00:00. Am adormit.

Joi. Am reusit sa ma trezesc bine. Dupa un mic dejun si un dus am plecat la birou. Am terminat la 16:00 si am plecat spre casa cu gandul unor cumparaturi. Intamplarea a facut ca am interactionat agresiv cu un tramvai cand ma apropiam de supermarket. Am murit pe loc.

Mi s-a spus ca trebuie sa mai bantui lumea cateva luni, sa ma obisnuiesc cu noua mea forma, inainte sa imi fie permisa ascederea spre planuri superioare. E foarte plictisitor.
Am petrecut primele zile spionand oamenii. Am inceput cu cunoscutii, dar apoi mi-am extins aria inspre oricine mi se parea ineresant. Dar dupa o saptamana m-am lasat plictisit si de activitatea asta.Cu alte spirite nu puteam interactiona..mi s-a spus ca e ceva legat de vibratii diferite ale energiei;ca doar prin evoluarea intru omogenitate permite accesarea intregului. Nu am inteles nimic. Mi s-a spus ca e normal, si ca doar dupa ce te inalti spre forma absoluta a existentei poti intelege complexitatea fenomenologiei anterior explicate.
Urmatoarea perioada am petrecut-o prin cinematografe...cel mai frustrant lucru era ca, fiind imaerial, nu puteam vedea filme 3D; nu aveam cum sa tin ochelarii. Neavand forma fizica a inceput sa ma oboseasca. Nu aveam nevoie de somn, astfel zilele mi s-au lungit..si singurele satisfactii de care puteam avea parte erau de factura intelectuala. In timp incepe sa iti fie dor de superficialitatea inerenta a omului.

A mai trecut o luna: imi urasc viata, sa lipsa ei. Mi-e dor de un dus. Mi-e dor de youtube. Dati-mi biliard si bere.

A mai trecut o luna: daca as putea, m-as sinucide!

A mai trecut o luna: ~X(

2013

Doar o alta zi a cuiva.
Era o seara nesemnifiativa, la fel ca restul. Hera era o tanara frumoasa din unitatea rezidentiala 6801. Hera isi citea atenta horoscopul pe ziua urmatoare; era ridicol cum inca mai credea in speculatiile respective. Se plictisea crunt in general, de aceea am spus anterior ca era o seara nesmnificativa. Trebuie sa fii foarte plictisit incat sa astepti o imbecilitate de horoscop pentru a te scoate din apatie. A adormit goala pe canapea pentru ca nu avea pat si pentru ca era foarte cald. Prea cald. Toata povestea cu incalzirea globala s-a dovedit partial reala. Hera nu era un etalon pentru inteligenta, lucru care se poate deduce din pasiunea ei pentru horoscoape, dar suficient pentru a constata o clima dereglata; si mult prea calda. S-a trezit la insistentele unui telefon mobil. Era un model vechi cu butoane. Celalalt l-a pierdut. A iesit in strada. S-a strecurat prin traficul pietonal imposibil..pana si-a gasit un taxi. In ciuda faptului ca era vechi si mirosea a bere, probabil din seara precedenta, l-a luat. Era singurul. A ajuns cu greu la scoala. Transpirase deja abundent.Taxiul nu avea AC.

Adolescentii hormonati ii complimentau sanii, reliefati puternic de petele inchise de pe tricoul kaki. Nu era populara; nu stia sa fie seducatoare in modul adolescentin: nu avea o voce ascutita, nu purta culori stridente, nu se farda, si nu chicotea timid. Era de ceva timp victima ironiilor celorlalti, dar nu o interesa.
Fiind de cateva luni implicata intr-o relatie cu un anumit Tannenbaum, se simtea implinita. In special din cauza varstei acestuia inaintate.
Benjamin Tannenbaum era ceea ce multi ar numi un ratat notoriu si recidivist: La cei treizeci si cinci de ani ai sai locuia cu parintii. singurii prieteni pe care ii avea erau pustanii de 16 ani de la bloc, si muncea ca vanzator de jeansi chinezesti in targul 44. Nu il deranja in mod deosebit ca Hera avea 17 ani, ba chiar se mandrea pe alocuri cu faptul ca a sedus o bucata atat de tanara. Hera era proasta, si o imbata gandul ca un barbat in varsta o apreciaza si o iubeste. Il vedea complet denaturat: un om de afaceri descurcaret, cu simt practic si rafinament ascuns; si doar la varsta lui a ajuns la gradul de intelepciune incat sa o vada pe ea ca femeie adevarata si complexa si speciala. Nemernicii de la scoala habar nu aveau. Nici nu vor avea vreodata: era a lui, pentru ca doar el o merita.

A asteptat in caldura infernala finalul cursurilor si a plecat surmenata cu tramvaiul sa il viziteze pe Benny la locul de munca. A fost superb, ca de obicei: acesta a inchis cortul, si a iubit-o acolo pe mormanul nesfarsit de jeansi. A mai stat zece minute si a plecat acasa. A prins telenovelele argentiniene, si a ramas lipita de televizor pana noaptea tarziu. In jur de ora 00 a asaltat calculatorul. Se elibera noul zodiac.. trebuia sa afle ce ii rezerva ziua noua. Probabil caldura..era toata umeda din nou. Nu isi permitea sa aiba un aer conditionat. Era oribil de cald. Lenevea goala pe canapeaua imbacsita. Era acoperita de broboane de sudoare. In pizda ma-sii de incalzire globala.