Ciorna III

La un semn, un ţărm de altul, legînd vas de vas, se leagă
Şi în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi spahii
Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în cîmpii;
Răspîndindu-se în roiuri, întind corturile mari…
Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.
Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băţ.
Baiazid, privind la dînsul, îl întreabă cu dispreţ:
— Tu eşti Mircea?
— Nu.
— Da' cine pula mea esti?
— Un sol de pace, de fapt sunt stăjer; dar am adormit în post şi m-o trimis bătrânu să vorbesc cu tine, ca pedeapsă. Se gândea că poate m-omori. Cum să crezi că îs eu regele? Credeai că vine regele cu steagul alb la tine, singur?
— Nu mă pricep la obiceiurile voastre, e prima oară când vă cotropesc.
— Da, se-nţelege..
— Şi rima?
— Nu ştiam că se vorbeşte în rime. Pula mea, nu e musical, oricum io nu-s nici măcar sol..
— Lasă că o să taie poetu la montaj... Ce vrei tu?
— Noi? Bună pace! Şi de n-o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.
— Şi de ce semiluna mea nu o venit din prima el?
— Era ocupat cu doamna... Pentru un tip bătrân e încă destul de sprinten..
— Cum dracu?
— Noi ştim tot felul de buruieni miraculoase, le-am găsit bătute în piatră de daci.
— Aham.. se-nţelege. Spune-i la Mircea că-l aştept.

Peste 5 ore:

La un semn deschisă-i calea şi se-apropie de cort
Un bătrîn atît de simplu, după vorbă, după port.
— Tu eşti Mircea?
— Da-mpărate!
— Am venit să mi te-nchini, [...]