Suntem în pat. Eu stau întins pe spate, privind tavanul, iar tu în dreapta mea te întinzi și scoți gemete hazlii. Eu aștept să ajungi în clipa de maximă tensionare și îmi strecor mâna sub tine aruncându-te apoi în stânga mea, între mine și perete. Sictirită de gestul meu, îmi arunci priviri tăioase. Eu rânjesc imbecil. Your move. Incerci a mă-mpinge  jos din pat cu brațele înfipte în umerii mei și cu spatele lipit de perete. Zâmbetul meu cretin devine și mai pregnant pentru că știu că nu ai suficientă forță să mă clintești măcar. Dar mina mea se transformă într-una de uimire când simt marginea patului cum alunecă pe sub mine. Poate există discuții cu privire la corectitudinea împinsului cu picioarele, cu toate astea, în timp ce mă adun de pe podea tu te întinzi victorioasă pe tot patul și îți afirmi indisputabila poziție de queen of the hill.

secs

Am fost la scoala, mult prea mult.

Dimeneata cand trag draperiile lumea se intoarce de la munca.
Ma gandeam ca trezitul de dimineata face ziua sa para mai lunga, dar trezitul de seara face noaptea mai frumoasa.
Am iesit la o bere, rece. Sau erau 5? Au fost bune, si scumpe.
Lumea este ciudata si neclara, te pune in situatii neasteptate.
Cateodata gasesti un pat facut, numai bun sa-l strici, si o conversatie ce s-a lasat mult prea mult asteptata.
O foaie alba, o idee proasta.
Toata lumea are asteptari.
Nu am asteptari mari, vreau doar o camasa, o tigara, si o cafea. Cu vanilie.

Te dracu!

Ce ai?
Nimic.
A început să râdă isteric. Era prima dată când a răspuns sincer la întrebare. Chiar simţea că nu are nimic. Mă refer aici în special la scop. Nu voia nimic.

În reclamele de la telefonia mobilă, oamenii foarte rar chiar vorbesc la telefon...
Vor ei să sugereze fin, că atunci când ai minute, eşti tot timpul lângă prieteni, niciunde nu e un om izolat.. Singur, într-o cameră comunistă, cu mobilier vechi, mileuri şi bibelouri cu balerine şi pescari asiatici. Toţi pescarii sunt asiatici în bibelouri. Stă pe o canapea acoperită de o cuvertură coaptă şi îşi sună prietenii, vechii prieteni cu care din diverse motive superficiale nu a mai ţinut legătura. Şi minutele, până la urmă nu are cu cine le consuma. Noul abonament "antisocial", doar 20 de euro. 2000 de SMS-uri incluse, pentru că e mai uşor să vorbeşti prin mesaje cu cei ce nu-ţi sunt apropiaţi decât să-i suni.


De ce nu-mi spui ce ai?
Ţi-am spus.
Nu-ţi bate joc..
Lasă-mă.
Dă-te dracu.

Polemici divine

La fel ca in fiecare dimineata, Dumnezeu se materializa intr-un trup de batran. Ii placea imaginea pe care i-au zugravit-o oamenii, de figura paterna: varstnic si intelept. Era ambele, dar se intreba uneori de ce nu i-au atribuit un trup etern tanar, era in fond atotputernic si nemuritor. Pentru asta, isi pastra totusi o vigoare divina, pe care o trada prin gesturi si postura, care erau ale unui barbat in foalrea varstei, nicidecum ale unui mosneag.

Sfantul Petru il astepta la portile raiului. Acesta fiind batran la moarte, a ales un corp de vreo treizeci de ani in care sa-si petreaca etrnitata. Toate legendele care spuneau ca sta la poarta raiului cu un condei si o lista enorma erau absurditati, avea ingeri care se ocupau de asta, el era doar un supraveghetor cu datoria de a se asigura ca nu existau incurcaturi.
Uneori il mai sacaia cate un gand: daca s-ar intampla sa greseasca, acel lucru ar fi fost si el conform planului. Pe toti de pe taramul eteric ii incerca o senzatie vaga de inutilitate, stare peste care treceau cu brio, si isi faceau treaba la standarde divine.
Era o zi foarte aglomerata, astfel a trebuit sa lase cugetarile deoparte si sa mearga la marea poarta, pentru a ajuta cu sortatul sufletelor.

Dupa cateva ceasuri de munca a decis sa-si acorde o pauza cand l-a vazut pe Dumnezeu apropiindu-se vioi. In fiecare zi ii facea cate o vizita, lucru ciudat tinand cont ca era atotstiutor. Chiar l-a intrebat odata si Dumnezeu, niciodata surprins de vreo intrebare, i-a raspuns:"Doar pentru ca stiu dinainte toate discutiile astea nu inseamna ca nu imi fac placere. Gandeste-te ca eu oricum sunt pretutindedni, asa ca nu imi voi nega clipele astea de relaxare doar pentru ca stiu exact cum vor fi." Sfantul Petru a fost apoi mandru ca Absolutul il considera o companie placuta.

L-a asteptat in locul lor preferat: o bancuta retrasa, inconjurata de nori, de unde se putea vedea intreg universul. Dumnezeu s-a asezat pe locul liber, si-a tras sufletul dupa care a inceput conversatia in modul tipic:
"Ei, cum merge?"
"Totul este conform planului."

Ciorna III

La un semn, un ţărm de altul, legînd vas de vas, se leagă
Şi în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi spahii
Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în cîmpii;
Răspîndindu-se în roiuri, întind corturile mari…
Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.
Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băţ.
Baiazid, privind la dînsul, îl întreabă cu dispreţ:
— Tu eşti Mircea?
— Nu.
— Da' cine pula mea esti?
— Un sol de pace, de fapt sunt stăjer; dar am adormit în post şi m-o trimis bătrânu să vorbesc cu tine, ca pedeapsă. Se gândea că poate m-omori. Cum să crezi că îs eu regele? Credeai că vine regele cu steagul alb la tine, singur?
— Nu mă pricep la obiceiurile voastre, e prima oară când vă cotropesc.
— Da, se-nţelege..
— Şi rima?
— Nu ştiam că se vorbeşte în rime. Pula mea, nu e musical, oricum io nu-s nici măcar sol..
— Lasă că o să taie poetu la montaj... Ce vrei tu?
— Noi? Bună pace! Şi de n-o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.
— Şi de ce semiluna mea nu o venit din prima el?
— Era ocupat cu doamna... Pentru un tip bătrân e încă destul de sprinten..
— Cum dracu?
— Noi ştim tot felul de buruieni miraculoase, le-am găsit bătute în piatră de daci.
— Aham.. se-nţelege. Spune-i la Mircea că-l aştept.

Peste 5 ore:

La un semn deschisă-i calea şi se-apropie de cort
Un bătrîn atît de simplu, după vorbă, după port.
— Tu eşti Mircea?
— Da-mpărate!
— Am venit să mi te-nchini, [...]

Undeva la Mij

Eram tineri, nebuni, imaturi şi sălbatici. Dar nu meritam asta! Am ajuns după o prea lungă plimbare între câini şi ţigani şi gunoaie. Mirosul sării ne înnebunea subtil. Umezeala şi briza rece. Nu mai văzuserăm marea de ani buni. Eram dominaţi de o stare puternică de anxietate, tăceam, ne încruntam, asta până când am văzut marea. Era cum ne-o aminteam, dar mai mare. Se poate să fi uitat cum e să vezi orizontul fără oprelişti; sau cum am mai crescut în înălţime, orizontul e pur şi simplu mai departe. Şi curbura pământului; suntem insignifianţi. După prea multe trepte coborâte am ajuns cu picioarele pe nisipul umed, un val ne-a udat tălpile mult prea obişnuite cu asfaltul. Cineva a strigat din dreptul meu: băă, suntem la cota zero! Cu frenezie ne-am dezbrăcat repede să ne aruncăm între valuri. Era întuneric: acum înţeleg de ce îi zice Marea Neagră, a mai strigat unul. Am găsit o placă de beton, să ne lăsăm lucrurile lângă ea, să le găsim pe plaja pustie. Ne trebuie un reper! Da, uite, e la jumătate între barca aia şi lună, a spus cineva. Am sărit în marea întunecată, am înotat, am aruncat cu bulgări de nisip, ne-am bătut şi fugărit. Am privit spre zona dintre barcă şi lună, cineva era aplecat peste lucrurile noastre. Am sperat că doar se uită, intrigat de grămăjoara textilă. Am înotat cât de repede am putut, fără să le zic celorlalţi nimic, încercând să nu atrag atenţia. Când m-am apropiat, siluetele deja plecaseră. Ajuns în dreptul plăcii de beton, mi-am văzut lucrurile răscolite: băăă, haideţi repede! Am alergat fără vreoun scop anume în direcţia în care au dispărut siluetele. Panică. Au venit şi restul. Lipsea un telefon şi un aparat foto. Era un aparat foarte bun, chiar dacă îi spuneam "săpuniera", cu el ne-am documentat călătoria, era roşu şi pe lângă asta, avea un zoom de peste 50x. Un DSLR mini. După jumătate de oră de tăcere, aud: dă-i în pula mea, îs doar bani.